Prezentare pe scurt
Grupul Thales este prezent în România de mai bine de 20 de ani, când a devenit furnizor al forțelor armate române. De-a lungul anilor, Grupul și-a crescut și diversificat portofoliul de activități pentru a deservi și alte sectoare importante. În 2007, Thales a demarat operațiuni industriale pentru a furniza soluții de semnalizare electronică pentru căile ferate, iar astăzi Thales deține o cotă de 30% din această piață. Grație capacităților proprii în domeniul ingineriei software, Thales în România este astăzi singura companie-furnizor de sisteme de semnalizare capabilă să livreze soluții end-to-end fără implicarea unor parteneri externi.
Thales și-a extins amprenta locală în 2019 prin crearea Centrului de Excelență în Inginerie (ECC) din România, o entitate care sprijină majoritatea diviziilor de business ale Grupului prin furnizarea de soluții competitive. Centrul din România a crescut progresiv de la 250 de ingineri, la aproximativ 800 de ingineri în 2021. În prezent, Centrul de Excelență în Inginerie este un hub regional pentru nevoile Grupului în materie de dezvoltare de software, hardware, operațiuni, întreținere și instruire.
Cooperare locală
Angajamentul Thales este să devină un partener important pentru România prin participarea la programe importante aflate în desfășurare în domeniul apărării navale, spațiale, terestre și aeriene, dar și la programe de securitate cibernetică și biometrie.
Thales în România a stabilit, din 2019, parteneriate strategice cu Universitatea Politehnică și cu Institutul de Cercetare CAMPUS din București, concentrându-se pe programe de cercetare-dezvoltare, pe proiecte de CSR (în Educație) care dezvoltă tinere talente și care, în același timp, formează competențe și abilități tehnice pentru viitor. Scopul acestor parteneriate este de a sprijini Programul de Stagii al ECC și de a poziționa Thales ca angajator de interes în rândul studenților și al absolvenților.
Construind parteneriate locale de succes, punând nevoile clienților în prim-plan și furnizând pe plan local capacități industriale și de dezvoltare competitive, Thales Romania a contribuit și va continua să contribuie decisiv la succesul acestei strategii. Ca exemplu, Thales a livrat cel mai puternic sistem laser din lume (2x10 Petawatts). Thales Romania a participat direct la instalarea sistemului, iar în prezent o echipă mixtă franco-română operează acest instrument științific unic.
În 2007, Thales a înființat Thales Systems România (TSR) pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale sectorului feroviar local. Thales a înființat și un Centru de Competență în semnalizare pe liniile ferate care acoperă, în principal, nevoile sectorului de transporturi din România.
În 2018, Grupul Thales a decis să-și consolideze prezenţa în România prin dezvoltarea unui Centru de Excelenţă în Inginerie (ECC), parte din Thales Systems România, întărindu-şi poziţia de lider pe toate pieţele în care activează. ECC furnizează soluţii de dezvoltare software nu doar în transporturi terestre, ci şi pentru alte domenii cheie în care activează Thales, de la spaţiu şi apărare, la securitate şi aeronautică.
Obiectivul principal al Centrului de Excelenţă în Inginerie din România este realizarea proiectelor și îmbunătățirea soluțiilor existente. Având în vedere că securitatea cibernetică este un atu foarte important în orice aplicație, fie că este publică, privată sau hibridă, inginerii Thales își concentrează atenția asupra acestui aspect, acum, mai mult ca niciodată. Ca țintă pe termen lung, Thales Romania își propune să fie un contributor cheie în AI (Inteligență Artificială), IoT (Internet of Things) și Digitalizare.
ECC oferă în România expertiza Thales în inginerie graţie numărului mare de ingineri de software talentaţi pe care Bucureştiul îi oferă.
Ca lider global în tehnologie, Thales are capacitatea de a accepta noi provocări și noi oportunități în România. Alături de inginerii și cercetătorii noștri, Thales are capacitatea inegalabilă de a proiecta și implementa echipamente, sisteme și servicii care să răspundă celor mai complexe standarde de securitate.
Din ianuarie 2019, Thales România s-a mutat într-un sediu nou în Orhideea Towers, una dintre cele mai moderne și căutate clădiri de birouri din partea de vest a zonei centrale a Bucureștiului. Această schimbare a răspuns ritmului rapid de dezvoltare a Thales în România și dorinței de a oferi angajaților cel mai bun mediu de lucru posibil. Unul dintre avantajele biroului în această zonă este proximitatea de Universitatea Politehnică din București, un partener foarte important.
Silviu Agapi, Country Director Thales în Romania